Ce este inteligența emoțională?

The human hand fills the last missing elements of the surface from the jigsaw puzzle

Inteligența emoțională este legată de concepte precum iubire, empatie, spiritualitate și nu are legătură cu acel coeficient de inteligență pe care îl cunoaștem cu toții – IQ.  Ea se bazează pe anumite aptitudini potențiale, precum sensibilitate emoțională, memorie emoțională, capacitatea de procesare emoțională și capacitatea de învățare emoțională. Aceste caracteristici înnăscute pot fi dezvoltate și cultivate. Prin urmare, există o distincție între inteligența emoțională ca potențial înnăscut (EI – Emotional Inteligence) și inteligența emoțională ca potențial dezvoltat de-a lungul vieții (EQ – Emotional Quotient).

Cele 4 dimensiuni ale inteligentei emoționale (IE) sunt:

  • Autocunoașterea
  • Stăpânirea de sine
  • Conștiința socială
  • Gestionarea relațiilor.

Autocunoașterea și stăpânirea de sine de sine reprezintă competente personale, abilități care se refera la maniera în care ne ocupam de noi înșine, în timp ce conștiința socială și gestionarea relațiilor  sunt competente sociale, abilități care se refera la maniera în care ne gestionam relațiile.

Autocunoașterea emoțională reprezintă înțelegerea propriilor emoții și recunoașterea impactului acestora, folosirea “intuiției” pentru luarea deciziei. O autoevaluare corecta a propriei persoane presupune cunoașterea propriilor atuuri și limite. De asemenea, încrederea în sine conduce la o apreciere judicioasa a valorii și capacitaților proprii.

Stăpânirea de sine de sine implică mai multe aspecte, precum, autocontrolul emoțional, transparență, adaptabilitate, ambiție, inițiativă și optimism. Autocontrolul emoțional înseamnă tinerea sub control a emoțiilor și impulsurilor rebele; transparenta se refera la adoptarea unui comportament onest și integru, a te arata demn de încredere; adaptabilitatea presupune flexibilitate în adaptarea la situațiile în schimbare sau posibilitatea de a depăși obstacolele; ambiția este dorința de a îmbunătății performanțele pentru a satisface standardele proprii de excelenta; inițiativa vizează disponibilitatea de a acționa și de a profita de oportunități, în timp ce prin optimism persoana vede partea buna a lucrurilor.

Conștiința sociala presupune și ea, mai multe aspecte. Unul dintre acestea este reprezentat de empatie, adică perceperea emoțiilor celorlalți, înțelegerea perspectivei acestora, preocuparea activa manifestata față de interesele lor. Un alt aspect se refera la conștiința organizațională, care constă în interpretarea tendințelor, a deciziilor executive și a politicilor de la nivel organizațional. Solicitudinea, cel de al treilea aspect ce definește conștiința socială, are în vedere observarea și întâmpinarea dorințelor subalternilor, clienților sau cumpărătorilor.

Gestionarea relațiilor,a patra dimensiune a inteligenței emoționale,presupune conducerea inspirata, adică îndrumarea și motivarea prin intermediul unei viziuni convingătoare; influența –  folosirea unor tactici de persuasiune; formarea altora prin stimularea abilitaților celorlalți, prin feedback și îndrumare; catalizarea schimbărilor, inițierea managementului relațional și mobilizarea celorlalți într-o direcție nouă. Gestionarea conflictelor prin soluționarea dezacordurilor, dar și spiritul de echipă și colaborarea, cooperarea și consolidarea echipei, reprezintă, de asemenea, elemente ce definesc aceasta dimensiune.

Cum să vă evaluați inteligența emoțională? Întrebări pentru a reflecta asupra propriilor limitări și puncte forte legate de IE

  • Sunteți, de obicei, conștient de sentimentele personale și de motivele pentru care simțiți astfel?
  • Sunteți conștient de limitările dvs., dar și de punctele forte, ca lider?
  • Puteți sa vă gestionați, cu ușurință, emoțiile neplăcute, de exemplu, în situații de stres sau de supărare?
  • Vă puteți adapta ușor la situații schimbătoare?
  • Vă mențineți concentrarea asupra scopurilor stabilite și cunoașteți pașii de urmat pentru a le atinge?
  • Vă dați seama cum se simt oamenii cu care Vă întâlniți de obicei și înțelegeți modul în care văd ei lucrurile?
  • Sunteți o persoana convingătoare și reușiți să-i influențați pe alții?
  • Puteți conduce o negociere către un acord și contribuiți la aplanarea conflictelor?
  • Lucrați bine în echipă sau preferați să munciți singur?

Bibliografie

  • Goleman, D., Ce înseamnă sa fii un bun lider, Ed. Curtea veche, 2014
  • Goleman, D., Inteligența emoțională în leadership, Ed. Curtea veche, 2018
  • Goleman, Daniel, Inteligența emoțională, Ed. Curtea veche, 2017
Newsletter